Terapie ocupationala
5 martie 2017
Ce este un Shadow/facilitator?
1 septembrie 2020
Toate

Ce simt adolescentii despre ei insisi?

Adolescentii se inteleg pe ei insisi si inteleg lumea in feluri care difera dramatic de toate cele de pana atunci, de cele copilaresti. Aceasta mutatie seamana foarte mult cu cea prin care tocmai au trecut cand au invatat sa citeasca, atunci cand sirurile grupurilor de sene neintelese au devenit brusc cuvinte, propozitii, fraze pline de inteles. In aceeasi situatie sunt acum ideile, intelesurile asupra lumii, lumea gandirii abstracte ce se face intelease intr-un nou fel. Asta constituie un izvor de neincetata atractie, deoarece adolescentii gasesc acum ca fiind foarte placut sa se gadeasca la aceasta insiruire de ganduri, sa dezvolte presupuneri, ipoteze, sa cugete la viitor.

Acum au nevoie de explicatii care sa-i dirijeze, sa imputineze pericolele care vin impreuna cu sentimentele foarte intense. Adolescenta este o perioada a incurcaturior, si a tulburarilor, si a noi trairi emotiv-afective de mare intensitate. Acestea contin dorintele sexuale, incipuiri, fantezii, ambitii obsesive, vise, furii, ce-l fac sa retraiasca precu un copil sentimentele ciudate datorate schimbarii corpului. Doar atunci cand adolescentul identifica toate aceste sentimente si trairi cu cuvinte, incepe sa le manuiasca intr-un mod rational si matur.

In sfarsit, ceea ce simt despre ei insisi constituie o sinteza a experientelor precedente, a felului in care manifestarile lor psihice precedente, din alte faza ale copilariei, au fost acceptate de parinti. Blocajele care au avut loc in timpul dezvoltarii, angoasele si modurile de aparare care s-au constituit, care s-au fundamentat, pareri si indoieli fata de ei insisi, care s-au format inauntru, toate acestea vor influenta intelegerea adolescentei prin care trec si vor da mai mult sau mai putin inteles (corect sau gresit), sau mai multa sau mai putina autenticitate noii stari in care se afla.

Spre exemplu, intr-o oarecare masura, tristetea si descurajarea vin ca o consecinta a idealizarii parintilor. Dar si intensitatea, si durata intristarii vor depinde de gradul in care parintii au urmat idealizarii lor de mai inainte sau de gradul in care s-au impotrivit acestei idealizari, sau de gradul in care s-au aratat a ceda usor in cazul in care aceasta s-ar fi petrecut. Implicit, aceasta ii va profoca vinovatie adolescentului care se indoieste de parintii lui, deoarece crede ca este ne-acceptat si ca el insusi ii dezamageste. Un adolescent marturisea: `Imi e mult mai greu sa ma revolt atunci cand stiu ca incerci sa ma intelegi.`. Inca un element care se arata foarte des in timpul adolescentei este procesul depriarii si al durerii interioare pentru ceva care s-a pierdut definitiv. Aceasta explica drerea psihica, sufelteasca, pe care adolescentii o incearca si care pur si simplu ii epuizeaza din cauza lipsei de inteles din partea celor mari. Totusi nu aceasta este cauza principala a durerilor. `Adolescentii vorbesc cu amaraciune despre experientele copilariei si privesc fotografiile vechi, cerandu-le parintilor sa le aminteasca povestile din trecut. Incep sa inteleaga ca nu exista intoarcere… Doar la inceputul adolescentei copiii dobandesc cunoasterea faptului ca o parte din viata lor s-a termiat cu adevarat. Asta provoaca de obicei primul sentiment de parasire si, implicit, nostalgie. Nu este neobisnuit pentu adolescenti sa tina un jurnal in vederea defularii sentimentelor si trairilor de gol si de parasire ce-i caracterizeaza, deseori in aceasta faza a vietii.`

Deoarece schimbarile lor psihosomatice sunt rapide, adolescentii nu apuca sa se obisnuiasca nici cu imaginea corpului lor si nici cu personalitatea cea nou formata. Rezultatul ete ca se simt expusi in ochii tuturor celorlalti si, intr-un oarecare grad, rusinati. Oglindirea lor in toti cei ce-i inconjoara le perminte o imagine in care este cu neputinta sa se cunoasca si sa se explice: Cum ma vad colegii mei, fetele(sau baietii, in celalalt caz),necunoscutii de pe drum si ceilalti? Ma considera prostanac sau destept? Normal sau ciudat?

Uneori sunt preocupati intr-un grad sanatos de felul cum arata in ochii celorlalti, in comparatie cu felul in care se simt ei, precum si de intrebarea cum sa coeleze rolurile si abilitatile pe care le-au cultivat pana atunci cu modelele si idealurile de azi`, cu solicitarile prezentului. Deoarece au impresia ca nu tin pasul cu ceea ce ar vrea sa devina ei insisi, considera ca si altii observa asta si se rusineaza. In realitate, se simt „transparenti”, cred ca ceilalti pot vedea inauntrul lor lucrurile pe care ei nu le-ar pretui deloc, si de aceea adopta tipuri de comportament(tipul experimentat, tipul dur, tipul galagios) cu care cred ca se apara si se acopera.

Pentru ei are valoarea lumea celor de aceeasi varsta si nu lumea celor mari. `Adolescentul vrea sa hotarasca liber sa-si aleaga singur responsabilitatile si serviciile sau treburile necesare si inevitabile, si in acelasi timp se teme ca de moarte ca nu cumva sa fie obligat la acititati in care s-ar simti expus rasului sau desconsiderarii altora. Asta-l poate determina, in mod paradoxal, la a prefera sa actioneze in chip nerusinat in ochii celor mari decat sa fie obligat la activitati care ar putea parea rusinoase in ochii lui sau ai celor din grupul lui`. Cu siguranta, el pretuieste parerea unor dintre cei mari (aici fiind inclusi si parintii), parerea aceasta folosindu-i pentru a merge mai departe. Parerea celor de o varsta cu elii foloseste pentru a sta pe picioarele lui. Si aceasta ii este cu siguranta neaparat necesara pentru a putea inainta.

Sensibilitatile specifice adolescentilor sunt accentuate de un caracter idealizant al modului in care se inteleg pe ei insisi in lume. Isi construiesc asa-numitul mit personal, care ii face sa creada ca traiesc ceva unic, ca nimeni nu poate sa-i inteleaga, ca cele pe care le traiesc si prin care trec nu au mai fust cercetate, experimentate de nimeni. Sunt convingeri care maresc durerea si rusinea. In fata acestor schimbari fundamentale, adolescentii sunt incercati de doua tipuri de indoieli. Prima, ca nu cumva sa fie bolnavi psihic, si a doua, ca nu cumva sa fie rai.

O intrebare obisnuita pe care o folosesc psihologii si preotii este: `V-a mai spus si altcineva asa ceva?` sau: `Se intampla asa ceva si cu altii?` Odata cu caderilor lor psihice, se intreaba daca sunt in toate mintile si de aceea cei mai multi ii evita pe psihologi, pe consilierii scolari sau pe psihiatri, ca nu cumva sa se confirme aceasta presupunere infricosatoare. Pe de alta parte, nasterea impulsurilor sexuale si agresive la creeaza vinovatie si rusine, ajungand de multe ori sa creada ca poseda un caracter rau si dereglat. In final, toate cele expuse pana acum, toate aceste emotii si sentimente, trairi grele, se constituie intr-o durere sufleteasca a adolescentei. `Din 100 de adolescenti 37 sunt aproape lipsiti de inclinatii de autocritica sau de ganduri de sinucidere. Dimpotriva, chiar si in randul adolescentilor credinosi, exista 20% care au astfel de inclinatii si de ganduri si alti 20% dintre cei care prezinta o estimare de sine foarte intalta.`

Aceste trairi neplacute nu impiedica sa iasa la suprafata sentimentele entuziaste, ca, de altfel, si starile opuse lor. Astfel, se simt de cele mai multe ori de neatins. De exemplu, au sentimentul ca accidentele si bolile li se pot intampla doar altora si niciodata lor, o convingere de sine si o siguranta de sine irationale, cunoscute tuturor parintilor adolescentilor. De multe ori ajung in punctul in care simt ca se gasesc in fata unui gol fantastic, catre care totusi tind si in fata caruia se simt rusinati, ca si cum ar fi in centrul atentiei tuturor celorlalti, in timp ce nimeni nu se ocupa de fapt cu nefericirea(reala sau imaginara) lor.

Am putea numi aceasta conditie egocentrism, nu sub intelesul moral, ci sub intelesul ideatic. Adica felul gandirii se dezvolta in asa fel, incat adolescentul si sentimentele sale devin pentru el centrul eistentei. Asta nu se intampla pentru a eploata natura in folosul lui, in mod egoist, ci datorita omdului de dezvoltare propriu. Estenevoie de depasirea acestui stadiu de exagerare, in vederea constituirii si completarii identitatii proprii ca o identitate separata de a celorlalti. Crescand, in a doua jumatate a adolescentei si dupa, invata ca exista caracteristici si experiente omenesti comune, micsorand astfel mitul personal, sentimentul de chin si rusine care il insoteste, dar si rarind comportamentele necugetate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *